Recomandari

De ce se poartă rucsacul? Îți spunem noi!

Rucsacul a fost cunoscut ca fiind acel accesoriu nelipsit turiștilor dar și elevilor, fiind cunoscut pe post de ghiozdan, puțin mai complex. Dex-ul îl definește ca fiind Sac de turism, purtat, mai ales de excursioniști, în spate; raniță. – Din germ. Rucksack.”

Așadar, acesta avea o funcție utilă, pe care și-a păstrat-o, desigur. Aceasta fiind de a depozita lucruri, produse, accesorii necesare celui care îl poartă. Însă, astăzi rucsacul a devenit un accesoiu ”la modă”, util dar în același timp și modern. Acesta fiind purtat zi de zi, nu doar la drumeții sau școală, de doamne, domnișoare și domni, în orice moment al zilei.

Încă de la conceperea primelor astfel de rucsacuri, apărute prin vitrinele caselor mari de modă, ca Versace, Chanel și Louis Vuitton, acesta a avut mare succes, fiind foarte apreciat și achiziționat într-un număr foarte mare. Încă de atunci, rucsacurile se lucrează în ateliere și se vând în magazine sau online.

În funcție de model și materialul din care acesta este conceput, un rucsac reușește să-ți schimbe aspectul ținutei oferindu-i astfel o nuanță de copil sau invers, ținuta devenind sofisticată și elegantă.

De ce să alegi un rucsac?

Acesta este un accesoriu șic dar și foarte util. Acesta se poartă de ani buni și se pare, nu va ieși din trend foarte curând. Așa că poate fi o investițe foarte bună.

Fiind conceput cu diverse buzunare și compartimente, devine un spațiu potrivit pentru a depozita orice lucru vrei să iei cu tine.

Oferă o notă de originalitate ținutei. Nu oricine poate pune un rucsac din piele, la o ținuta elegantă, sau din contră unei ținute sport. Așadar, cu siguranță de vei diferenția de ceilalți.

Varietate de culori și modele, în funcție de context. Atelierele, inclusiv noi, oferim o gamă diversă de modele de rucsac. Diferite variante de piele, culori și modele. Le vezi pe toate aici.

Sfatul nostru:

  • Alege un rucsac cu linii clare, simple.
  • Alege un rucsac din piele, va rezista în timp.
  • Optează pentru un rucsac cu închidere din fermoar pentru a evita pierderea obiectelor mici.

Propunerile noastre:

Ție care îți place?

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *